Se afișează postările cu eticheta noutati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noutati. Afișați toate postările

miercuri, 2 septembrie 2015

Luna este goala pe interior?


Chiar dacă misiunile Apollo au adus cantități imense de informații despre Lună, aceasta rămâne un mister pentru oamenii de știință din cauza anomaliilor pe care le prezintă. Acestea i-au împins pe cei mai mulți să afirme că de fapt Luna ar fi un satelit artificial, creat în urma ingineriei extraterestre.
Pentru a înțelege cât mai bine motivul pentru care Luna este considerată un satelit artificial, vă prezentăm cele mai plauzibile motive care susțin această teorie controversată. Robin Brett, unul dintre specialiștii care s-a ocupat cu analizarea Lunii, susține că ” este mai ușor să demonstrăm inexistența Lunii, decât existență sa”.
Luna este goală pe interior
în noiembrie 1969, NASA a prăbușit intenționat un modul pe suprafața Lunii. Impactul a echivalat cu detonarea unei tone de explozibil TNT. Rezultatul a fost unul uimitor, pentru că în urma impactului s-a auzit un zgomot incredibil, comparabil cu zgomotul pe care îl face un clopot. De aici, s-a ajuns la concluzia că Luna este goală pe interior și implicit că a fost creată pentru a orbita sau a spiona Terra.
Luna deține elemente pe care nu trebuia să le aibă
În 1970 Mihail Vasin și Alexander Shcerbakov de la Academia Sovietică de Științe au scris un articol interesant intitulat „Este Luna o creație extraterestră?”. În acest articol, cei doi specialiști au oferit numeroase indicii cu privire la originea Lunii. În primul rând, suprafața Lunii este foarte grea și cu toate acestea titanul lipsește din compoziția de metale. Mai mult de atât, s-a descoperit existența alamei, care este un aliaj între cupru și zinc. Neptunium 237 este prezent pe Lună și este un element radioactiv produs de reactoarele nucleare. De unde provin aceste materiale și ce se întâmplă de fapt pe Lună?
Luna este mult mai veche decât Terra
Chiar dacă pare incredibil, oamenii de știința au stabilit că Luna este mai veche decât Terra cu aproximativ 1 milion de ani. Acest lucru este imposibil în cazul sateliților naturali. în acest sens, putem spune că Luna a fost fabricată cu mult timp înainte ca planeta noastră să se nască, dar de ce?
Orbită perfectă
Luna este singurul satelit din sistemul solar care deține o orbită staționară perfectă. Cu alte cuvinte, satelitul Terrei sfidează orice lege a fizicii din Univers.
Poziție precisă
Poziția Lunii în raport cu Terra este un precisă, adică de pe fața vizibilă se poate observa perfect orice punct de pe Terra. Cu toate acestea, fața nevăzută rămâne ascunsă de parcă ceva trebuie să se întâmple și să rămână ascuns oamenilor.

Strugurii sunt un dar pretios oferit de natura pentru sanatate

Delicioși și foarte sănătoși, strugurii nu sunt doar fructul-vedetă al toamnei, ci și un remediu cu numeroase proprietăți terapeutice. De altfel, studiile realizate în clinici de prestigiu din întreaga lume arată că strugurii, consumați din belșug, rivalizează ca acțiune terapeutică cu o întreagă industrie de medicamente.
Cu un conținut bogat de vitamine (A, B1, B2, B6, C, PP și K) și săruri minerale (potasiu, fosfor, magneziu, fier, calciu, mangan), strugurii sunt un dar prețios oferit de natură pentru sănătatea noastră.
Spre deosebire de alte fructe, strugurii roșii sunt cunoscuți pentru cantitatea mare de resveratrol pe care o conțin, un antioxidant care oferă protecție împotriva bolilor cardiovasculare, a afecțiunilor degenerative, dar și a mai multor tipuri de cancer (mamar, colorectal, uterin).

Cura cu struguri, aliat al digestiei

Dintre remediile pe bază de struguri, cura cu fructe este recunoscută pentru rolul său de stimularea a diurezei și a funcțiilor digestive, de prevenire a balonării, a afecțiunilor renale și a celor biliare. În cartea „Ghid de terapie naturistă“, fitoterapeutul Mihai Alin Scarlat recomandă pentru cură strugurii care au pielița subțire.
La început se consumă câțiva ciorchini, ca la final să se ajungă la 1-2 kg pe zi. Cantitatea de struguri zilnică se împarte în 3 porții: una dimineața pe nemâncate, următoarea la ora 11.00 și ultima pe la ora 15.00-16.00. Cura cu struguri are rol remineralizant (în caz de anemie, convalescență), tonic muscular și nervos (astenie, surmenaj), stimulent hepatic (tulburări ale secreției bilei, ciroză, hepatită).

Uleiul de sâmburi are efect antitumoral

Dacă vrem să profităm din plin de beneficiile acestui fruct, este bine să mestecăm și sâmburii. Aceștia conțin un ulei gras ce reduce nivelul de colesterol „rău“ și ajută la menținerea sănătății vaselor de sânge.
Inclus în dieta zilnică, uleiul de sâmburi de struguri, pe care îl poți procura din magazinele naturiste, previne afecțiunile cardiovasculare (ateroscleroză, arterită), scade riscul de apariție a maladiei Alzheimer și îmbunătățește vederea. Ia câte o lingură de ulei de sâmburi pe zi, timp de 45 de zile.
Indicat este să urmeazi anual acest tratament. Studiile realizate în ultimii ani au arătat că uleiul, consumat în cure de 26-28 de zile, de 2-3 ori pe an, împiedică dezvoltarea celulelor maligne.    

Decotul din frunze, în caz de diaree

În scopuri terapeutice se folosesc încă din cele mai vechi timpuri și frunzele de viță-de-vie. Ele conțin săruri minerale, taninuri și antociani (pigmenții care dau culoare). Sub formă de decoct, frunzele ajută la reglarea tensiunii arteriale, au acțiune hemostatică, antioxidantă și astringentă.
Fitoterapeuții recomandă decoctul în caz de diaree. Îl prepari din 2 linguri de frunze de viță-de-vie uscată la 300 ml de apă fierbinte. Lasă vasul acoperit 8-10 minute, după care filtrezi și bei câte 3 căni de decoct pe zi, timp de 10-12 zile. Sub formă de cataplasme, frunzele de viță-de vie sunt un bun cicatrizant pentru rănile care trec mai greu.
Zdrobește câteva frunze, aplică pe rană și pune deasupra o bucată de tifon. Lasă cataplasma câteva ore pe zi, după care clătește locul cu apă călduță. Repetă procedeul până la vinecarea rănii.  

Vinul, leacul pentru bolile inimii

Consumați sub formă de vin, strugurii se numără printre fructele care au grijă de sănătatea cardiacă. În combinație cu pătrunjel, vinul natural (roșu sau alb) aduce beneficii în caz de angină pectorală, insuficiență cardiacă sau înțepături.
Prepari vinul pentru inimă astfel: într-un litru de vin natural pui 10 tulpini proaspete de pătrunjel (cu tot cu frunze) și adaugi 1-2 linguri de oțet de vin. Fierbi amestecul 10 minute, la foc mic.
După ce iei de pe foc, filtrezi amestecul (cât este cald), îl pui în sticle (clătite în prealabil cu alcool concentrat), iar după ce s-a răcit adaugi 300 g de miere. Ia câte o lingură de vin pe zi, timp de o lună. Urmează cura de 2-3 ori pe an.

marți, 1 septembrie 2015

Hotel Olimpic Jupiter? O alegere foarte proasta pentru vacanta

Hotel Olimpic Jupiter din Mangalia este cel mai deprimant hotel din Romania.

In 7 zile nu s-a aspirat camera niciodata. Prosoapele niciodata nu au fost shimbate si nici lenjeria de pat. Apa calda vine dupa ce ai facut dus. De cele mai multe ori lipseste cu desavarsire. Sunteti vai de capul vostru. Cele trei stele pe care le aveti aprinse pe cladire sunt degeaba.  Nu le meritati.
Nu merită nici o stea , sunteți de râsul stațiunii , covoarele sunt rupte , aerul condiționat nu funcționează. În toată camera este mucegai ,menajera ne a spus ca prosoapele se schimba odata la 3 zile in conditiile in care ele sunt deja murdare. Nu vă recomand ! Mobila este foarte veche .. Vopsita cu pensula . La ora 6 dimineața menajerele trantesc usile de parca ar fi singure in tot hotelul .
Ne-ati jefuit de 1300 de lei. Huooooooo! Asa ca cine vine la mare sa ocoleasca acest hotel daca nu vreti sa va riscati sanatatea, miroase orobil in camera cu 3 paturi pline de mucegai nu poti sa dormi pe ele din cauza mirosului insuportabil, centrala este gata sa explodeze, miroase a gaze de centrala, in restaurant nu mai zic vasele sunt spalate lamisto si raman urme pe ele, paharele sunt bagate in masina de spalat si dupa sunt sterse cu o carpa murdara dar alba dar infecta, nu mai zic de personal care e nervos tot timpul din cauza patronului ca nu le da banii.

duminică, 23 august 2015

Catalog Oriflame c14 - 2015

Catalog Oriflame c14 2015
Cremă hrănitoare pentru mâini SoftCaress Frumuseţe Oriflame
Oriflame Make-up Very Me Mirror Gloss - Beautiful shades
Oriflame Catalog 13 - 2015 (6 octombrie 2015 - 26 octombrie 2015)
Descoperă Eleo – uleiurile de lux, pentru un păr sănătos și strălucitor. Prin recondiționarea din interior spre exterior, Eleo întărește și protejează firul de păr în timp ce îi redă strălucirea naturală. Încearcă-le și tu!

joi, 14 mai 2015

Catalog Avon c10 - 2015

Catalog Avon c10 2015 brosura campania 10 2015 (9-29 iulie)
Campanie trendsetter: 28.05.2015 - 17.06.2015 Campanie națională: 09.07.2015 - 29.07.20152015
Broșura este magazinul tău! Descoperă ofertele pentru seturile de Broșuri în primul pas de comandă din pagina ta de Reprezentant! plătești mai puțin!
Comandă oricare 3 Ape de parfum sau toaletă Perceive (dintre care minim 1 Apă de parfum Perceive Oasis) și primești GRATUIT Apa de parfum Avon Femme Icon (lansarea Campaniei Avon c12 2015) 
Catalog Avon c10 2015 STILURI DE VARĂ! Un sezon nou vine întotdeauna cu provocări noi în materie de accesorii și bijuterii. De aceea, am adunat cele mai moderne trenduri care ne-au inspirat pentru a crea bijuteriile care îți transformă fi ecare ținută într-o declarație de stil! Campanie națională: 09.07.2015 – 29.07.2015

luni, 16 februarie 2015

Trimite codul unic Cif 2015, Cif curata Romania

Promoția "Cif curăță România" este organizată de Unilever South Central Europe SA și va începe pe data de 15 februarie 2015 și va dura până la data de 15 aprilie 2015.

Produse participante: Cif Degresant cu Zewa Klassik, Cif Kitchen cu Cif Cream Original, Domestos 24H Plus Atlantic Fresh cu Cif Cream Lila, Domestos 24H Plus Pine Fresh (750ml) cu Cif Cream Pink(500ml), Domestos 24H Plus White&Shine cu Cif Cream Pink, Cif Anti-calcar cu Zewa Klassic, Cif Brathroom cu Cif Cream Lila. Toate aceste produse vor avea aplicate etichete promoționale cu însemnele campaniei, respectiv: simbolul grafic Cif Curăță și banda promoțională.

Codul promo va fi aplicat pe sticla de Cif din interiorul oricărui pachet promoțional, sub forma COD PROMO și 8 caractere alfanumerice. Participanții trebuie să păstreze bonul fiscal și ambalajul promoțional pentru validare.

Premiile campaniei:

    4 premii mari, constând într-o bucătărie utilată (frigider, plită, cuptor, mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe)
    260 de premii mici. Câte 6 premii zilnice constând într-un kit de curățare Cif în valoare de 82.98 lei.

Pentru înscrierea în concurs expediați prin SMS la 1822 codul unic ce se regăsește pe ambalajul promoțional sau online pe www.cif.ro împreună cu numărul de telefon.

duminică, 1 februarie 2015

tucrhythm.com/ro Concurs Tuc 2015


O noua promotie TUC incepe pe 1 februarie. Vom reveni cu detalii foarte curand. Promotia se desfasoara in perioada 1.02.2015 – 30.08.2015.
Castiga premiile TUC Rhythm, timp de 6 luni TUC va da startul concursului, TUC Rhythm, acest concurs va tine de muzica in care tu si prietenii veti canta, vom reveni cu detalii. Ai pofta de ceva bun incerca biscuitii TUC.
Participa la concurs

marți, 27 ianuarie 2015

Catalog Oriflame c4 - 2015

Oriflame Catalog 4 - 2015 (10 martie - 30 martie 2015) Spumă de ras North For Men Fresh Wake Up Cosmetice Oriflame Spumant de baie Love Bubbles Frumuseţe Oriflame Balsam protector Tender Care Rose - Formula noastră clasică, acum cu ulei de trandafir. Iata cum arata noua brosura Oriflame online la urma lasam cea din Romania Catalog Oriflame c4 2015 online brosura valabila intre 10 - 30 martie 2015 Tratament regenerator de noapte Diamond CellularFrumuseţe Oriflame Stick corector cu extract din arbore de ceai Love Nature Cosmetice Oriflame Fard mono pentru pleoape Pure Colour Machiaj Oriflame - Nuanţe uşor de asortat, mate sau cu particule strălucitoare, colecţia ideală de farduri mono pentru pleoape.

duminică, 18 ianuarie 2015

Castiga bani sau mii de sticle de bere Burger

Campania se va desfăşura începând cu data de 09 ianuarie 2015 şi va dura până pe 31 decembrie 2015, pe teritoriul României, în limita stocului disponibil de produse participante la promoţie.

La această Campanie participă produsele de mai jos, produse comercializate de către Organizator şi care au tipărite pe etichete însemnele campaniei promoţionale “Bere bună și bani gheață 2015”, în limita stocului disponibil:

    Bere Burger 0,5L PET
    Bere Burger 1L PET
    Bere Burger 2,5L PET
    Bere Burger 0,5L sticlă
    Bere Servus 2,5L PET
    Bere Servus 0,5L sticlă
    Bere Favorit 2L PET
    Bere Favorit 0,5L sticlă

În cadrul prezentei campanii, cumpărând oricare din produsele Burger, Servus sau Favorit din sortimentele menţionate mai sus, se vor putea câştiga suplimentar:

    5 premii x 50.000 lei
    50 premii x 5.000 lei
    300.000 bucăţi bere Burger 2,5L PET

Mesajele referitoare la premiile din campanie pot fi descoperite sub capacele de bere ambalată în PET sau pe porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă ale oricărui produs participant la Campanie.

Pentru a participa la această Campanie, participanţii trebuie:

    să cumpere pe perioada promoţiei, din magazine, oricare dintre produsele participante, care au inscripţionate pe etichete însemnele campaniei promoţionale "Bere bună și bani gheață 2015";
    să caute sub capacele de bere ambalată în PET sau pe porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă unul din următoarele mesaje:

Mesaje câştigătoare:

    50.000 RON - Participanţii care vor descoperi mesajul “50.000 RON” vor câştiga suma de 50.000 lei. Pentru a intra intra în posesia premiului, participanţii care au descoperit mesajul „50.000 RON” vor trebui să apeleze numărul de telefon inscripţionat în interiorul capacului câştigător sau pe porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă. Participanţii trebuie să păstreze în original capacul cu mesajul câştigător sau porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă pe care se află tipărit mesajul câştigător şi să le predea reprezentantului Organizatorului, în baza unui Proces Verbal de predare primire, la sediul acestuia din Oradea, str. Teatrului, nr.1-2, jud. Bihor, pentru validarea şi demararea formalităţilor pentru intrarea în posesia premiului. Contravaloarea premiului de 50.000 lei va fi transferat în contul bancar menţionat de câştigător, după ce acesta a fost validat de către Organizator, în termen de maxim 60 de zile.
    5.000 RON - Participanţii care vor descoperi mesajul “5.000 RON” vor câştiga suma de 5.000 lei. Pentru a intra intra în posesia premiului, participanţii care au descoperit mesajul „5.000 RON” vor trebui să apeleze numărul de telefon inscripţionat în interiorul capacului câştigător sau pe porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă. Participanţii trebuie să păstreze în original capacul cu mesajul câştigător sau porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă pe care se află tipărit mesajul câştigător şi să le predea reprezentantului Organizatorului din teritoriu, în baza unui Proces Verbal de predare primire, pentru validare şi demararea formalităţilor pentru intrarea în posesia premiului. Contravaloarea premiului de 5.000 lei va fi transferat în contul bancar menţionat de câştigător, după ce acesta a fost validat de către Organizator, în termen de maxim 60 de zile de la data semnării Procesului verbal de predare primire a capacului cu mesajul câştigător sau a porţiunii răzuibile a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă pe care se află tipărit mesajul câştigător.
    Ai castigat Burger 2,5 L PET - Participanţii care vor descoperi mesajul „Ai castigat Burger 2,5 L PET”, vor câştiga o bere Burger 2,5L PET. Participanţii care vor gasi mesajul „Ai castigat Burger 2,5L PET”, inscripţionat sub capacele de bere ambalată în PET sau pe porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă pe care se află tipărit mesajul câştigător trebuie să păstreze în original capacul cu mesajul câştigător sau porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă şi să le predea reprezentanţilor magazinelor participante la campanie pentru validare şi intrarea în posesia premiului, făcând dovada împlinirii vârstei de 18 ani la data începerii campaniei. Câştigătorii acestor premii vor putea să îşi ridice premiile din magazinele participante la campanie din lista afişată pe pagina burger.ro, la secţiunea Lista magazine participante.

Mesaje necâştigătoare:

    “Mai incearca” - Participanţii care vor descoperi mesajul “Mai incearca” nu câştigă niciun premiu în cadrul acestei campanii promoţionale.



Premiile în produse pot fi revendicate până cel târziu în data de 31 decembrie 2015. Premiile în bani pot fi revendicate până cel târziu în data de 08 ianuarie 2016, ora 16.00, la numărul de telefon inscripţionat în interiorul capacului câştigător sau porţiunea răzuibilă a etichetelor de pe spatele sortimentelor de bere ambalată în sticlă.

    Pentru a intra în posesia premiilor în produse câstigătorii vor trebui să pună la dispoziţia reprezentanţilor magazinelor participante capacul cu mesajul câştigător sau porţiunea de etichetă răzuibilă pe care se află tipărit mesajul câştigător
    Pentru a intra în posesia premiilor în bani câstigătorii vor trebui să pună la dispoziţia reprezentanţilor Organizatorului următoarele:
        capacul cu mesajul câştigător sau porţiunea de etichetă răzuibilă pe care se află tipărit mesajul câştigător
        date de contact corecte (nume, prenume, adresă de domiciliu, nr. telefon)
        copia după CI/BI valabil în conformitate cu originalul, pentru validarea de către Organizator a câștigătorilor și pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente
        dovada cu numărul de cont bancar semnată şi ştampilată de bancă la zi unde i se va vira contravaloarea premiului câştigat.

luni, 12 ianuarie 2015

www.mereumaimult.ro Concurs Pall Mall ianuarie - februarie 2015

Sărbătorile s-au încheiat dar asta nu înseamnă că nu mai pot fi motive de sărbătoare. Cu Pall Mall poți câștiga un salariu de șef și peste 300.000 de premii garantate.
Înscrie codurile de pe taloanele găsite în pachetele de Pall Mall participante la concurs și semnalizate prin 365 de zile de sărbătoare! incepand cu 12 ianuarie și până pe 22 februarie 2015.
Inscrie codul de pe talonul gasit in pachetele participante la promotia Pall Mall pe www.mereumaimult.ro sau trimite-l prin SMS la 1833 (tarif normal in retelele Orange, Telekom si Vodafone).
Poți câștiga un salariu de șef pentru tot restul anului ca să ai prilej de sărbătoare în fiecare zi și peste 300.000 de premii garantate.
Orice cod valid introdus pe site sau prin SMS la 1833 îţi poate aduce unul din cele peste 300.000 de premii instant: pachete şi brichete.
În cazul în care câştigi, vei primi prin SMS un cod special cu ajutorul căruia îţi poţi revendica premiul din centrele de premiere, în perioada 19 ianuarie – 1 martie 2015.
Câştigă un salariu de şef şi sărbătoreşti tot anul!
Salariul creşte în funcţie de numărul total de coduri înregistrat în promoţie. În plus, fiecare cod înseamnă o şansă de câştig. Mai multe coduri, mai multe şanse de câştig şi un salariu mai mare.
În plus fiecare zi îți poate aduce unul din cele 42 de premii de sărbătoare: un ceas Swiss Military, o bibliotecă IKEA plină de cărţi, o excursie la hotelul de gheaţă de la Bâlea, un instrument muzical la alegere în limita a 2.000 de lei, un aspirator iRobot Roomba, un kit de pescuit în limita a 2.000 de lei, un media player Blu-Ray Panasonic, un pachet Spa în Poiana Brașov, un grătar şi un set de mobilier de grădină IKEA, un aparat foto Canon, o excursie în Grecia, un voucher la eMAG de 2.000 de lei, o excursie la Amsterdam, o tabletă Samsung Galaxy Note Pro, un voucher Altex de 2.000 de lei, un laptop Lenovo, o excursie la Paris, un smartphone Samsung Galaxy S5, un smart TV Samsung, un weekend surpriză în Europa, un voucher de combustibil de 2.000 de lei la OMV, un weekend la Bran, o bicicletă Electra Townie, o experienţă unică în limita a 2.000 de lei, un weekend la Vama Veche, o cameră Action Cam de la Sony, un răsfăț gastronomic la cele mai renumite restaurante de pe traseul Braşov-Sighişoara-Sibiu, un voucher online la F64 de 2.000 de lei, un kit outdoor Himalaya, un set de mic dejun, un set de saltea şi perne Memory Foam, bilete la Sziget Festival, un espressor Krups, o cameră video Panasonic, o excursie ecvestră în Carpaţi, un sistem audio Sony şi boxe pentru maşină, un voucher cumpărături haine de 2.000 de lei, un telescop Celestron, un set karaoke, un set de fotolii Ikea, un voucher Praktiker de 2.000 de lei și un sistem Home Cinema Blu-Ray Sony.
Fiecare cod îţi oferă o şansă în plus la premiul sărbătorii alese. Codurile nealocate până la sfârşitul campaniei se vor aloca automat pentru premiul din ziua în care au fost introduse.
Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi, în data de 24 Februarie 2015. Mai multe coduri înscrise, mai multe şanse de câştig!
Participa acum la acest concurs !

duminică, 21 decembrie 2014

Brosura Ladys C1 - 2015

Catalog Ladys 1 2015(1 ianuarie-15 februarie)

CATALOG NR.1/2015

OFERTE VALABILE ÎN PERIOADA 1 IAN. – 15 FEB.

Va urăm sa fiți sănătoase, frumoase și fermecătoare tot anul!
HappyColon+ Broșură “Mai sănătoasă,mai frumoasă”480 gr 1HC la 99 lei
Balsam pentru menţinerea hidratării pielii cu uree
Protejează intensiv pielea uscată, crăpată, cu tendințe de îngroșare
• Menține umiditatea pielii, stimulează circulația sanguină
• Recomandată pentru: genunchi,coate, călcâie 250 ml 3005
13.69 lei

miercuri, 17 decembrie 2014

Catalog Lidl 22 - 28 decembrie 2014


Lidl - catalog disponibil prin posta 22.12.2014 - 28.12.2014
Mojito/Piña Colada
alc. 14,9% vol.
Vodka Absolut
alc. 40% vol.
36.99 lei
 
Crama Nicoresti -
Babeasca Neagra
2009
D.O.C. - C.M.D. Nicoresti
alc. 13% vol., rosu sec
Temperatura de servire: 14 - 16°C
(nu se recomanda decantarea)
Asociere culinara: vânat mic sau
carne de pasare, paste bolognese sau
cu sos rosu si legume, risotto, varza
de Bruxelles trasa la tigaie cu bacon,
mezeluri si brânzeturi.
Vin rosu sec, tern, translucid, cu
miros de paie umede si ierburi de
Provence, usor condimentat, cu
arome distinct lemnoase. Intens
la gust, cu note de fructe uscate si
fructe confiate, usor vegetal si citric,
are o corpolen]a mica, aciditate
scazuta si un gust final remanent
relativ scurt, dar savuros si suculent.
Băutură energizantă
cu măr 5% / aromă de guave
Tequilla cu
solniță,
alc. 38% vol.
Rulouri de
hering prăjit,
masă solidă 250 g
Măsline verzi fără sâmburi, masă solidă 850 g

Brosura Domo 18 decembrie - 4 ianuarie 2015

Domo catalog 18.12.2014 - 04.01.2015
Masina de spalat Whirlpool AWS 61012, 1000 rpm, 6 kg, slim, A++, ``Al 6-lea Simt``
-100lei
 Whirlpool
1.399,90 lei
1.299,90 lei

Smart TV Full HD LG 32LB5820, 80 cm, USB, integrat
-6%
 LG
1.599,00 lei
1.499,00 lei


Smartphone Samsung I9515 Galaxy S4
·    Dual SIM: Nu
·    Rezolutie foto: 13 Megapixeli
·    Procesor: Quad-core 1.9 GHz Krait 300
·    Interna: 16 GB
·    Diagonala: 5``
·    Sistem de operare: Android 4.4 KitKat
1.499,00 lei

Radio cu ceas Sony ICF-C1B
 Sony
109,00 lei

iPod shuffle 2GB green (md776bt/a gen5)
·    Capacitate: 2 Gb
·    Capacitate: 2 Gb
249,00 lei

Tableta Utok i1000 10.1`` WiFi 8 GB, 5 ore, 1280 x 800, 802.11b/g/n, Android 4.2 Jelly Bean
 Utok
699,00 lei

Range Extender Edimax N300 7438RPn Air, 802.11 n, Single Band
 Edimax
159,90 lei

Espressor Philips-Saeco HD8751/19, 1900 W, 15 bari, 1.5 litri
 Philips
2.199,90 lei

Gama Scandic te premiaza in 2015 pe www.scandicdistilleries.ro

Concurs www.scandicdistilleries.ro 26 noiembrie 2014 - 26 noiembrie 2015

Bani cu toptanu să câștigi tot anu' - câștigi pe loc cu Scandic

În perioada 26 noiembrie 2014 - 26 noiembrie 2015 produsele Scandic Distilleries cu etichetă promoțională pot ascunde sub capac unul din zecile de mii de premii în bani:

- 10 premii a câte 5000 lei
- 200 premii a câte 250 lei
- 1000 premii a câte 100 lei
- 20000 premii a câte 50 lei.

Produsele marcate cu eticheta promoțională fac parte din gama Scandic Distilleries însemnând Scandic, Polar, Tanita, Rieni și GIlman's.
Regulamentul complet al promoției pe www.scandicdistilleries.ro. 

Participa la concurs

luni, 1 decembrie 2014

Semintele de chia stimuleaza cresterea masei musculare

Iată care sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le au aceste seminţe - minune asupra organismului şi a aspectului tău fizic:

1. Îţi potolesc poftele

Seminţele de chia sunt foarte bogate în fibre şi au efectul de a-ţi echilibra apetitul. Se digera uşor şi sunt foarte săţioase şi îţi potolesc foamea pentru mai mult timp, aşa că sunt ideale pentru micul dejun. Amestecă-le cu smoothie-uri sau cu iaurt şi vei simţi acest lucru pe pielea ta.

2. Pot fi incluse în fiecare masă

Gustul seminţelor de chia este foarte versatil. Unii spun că nu au nici un gust, asemenea apei, iar alţii susţin că au o uşoară aroma asemănătoare cu cea a nucilor. În orice caz, merg combinate cu oricare alte alimente, de la fructe şi salate la mâncăruri gatite.
3. Te ajută să-ţi hidratezi organismul

Seminţele de chia absorb lichidul şi se umfla, căpătând o textură gelatinoas
ă. Astfel, ele reţin o cantitate de apă de 10-12 ori mai mare decât masa lor şi previn astfel deshidratarea corpului în cazul persoanelor active care pierd multe lichide prin transpiraţie.

4. Conţin acizi graşi Omega3

Dacă persoanele care consumă carne îşi pot lua aceste elemente din carnea de pe
ște gras, vegetarienii pot suplini cu succes peştele cu seminţe de chia. Acizii graşi Omega 3 sunt esenţiali pentru funcţionarea corectă a sistemului nervos central şi îţi vor face pielea şi părul să strălucească de sănătate.

5. Lupt
ă împotriva factorilor dăunători sănătăţii
Seminţele de chia ajută la distrugerea radicalilor liberi şi te protejează astfel de efectele nocive ale factorilor poluanţi şi ale razelor UVA şi UVB. Pentru protecţie optimă, trebuie consumate zilnic.

6. Te energizeaz
ă

Seminţele de chia sunt gustarea perfectă pentru persoanele foarte active din punct de vedere fizic. Conţin de două ori mai mult potasiu decât bananele şi o cantitate dublă de proteine faţă de oricare alte seminţe. În plus, se păstrează proaspete pentru mai mult timp, aşa că poţi opta pentru achiziţionarea în cantităţi mai mari şi mai avantajoase din punct de vedere al costurilor.

7. Îţi asigură un abdomen suplu

Seminţele de chia nu doar că potolesc apetitul, dar şi încetinesc procesul de digestie, astfel că te vor ajuta să consumi mai puţină mâncare şi, implicit, mai puţini carbohidraţi. Acum le poţi spune "Adio!" colăceilor şi aripioarelor.

8. Stimulează creşterea masei musculare

Datorită proteinelor pe care le conţin, aceste seminţe sunt perfecte pentru regenerarea ţesuturilor şi pentru creşterea masei musculare.

9. Alungă durerile

Acizii graşi Omega3 sunt antidotul perfect pentru dureri. Aceştia au efecte antiinflamatoare şi calmante şi se găsesc din belşug în seminţele de chia. Scapă de dureri într-un mod plăcut, sănătos şi gustos.

10. Detoxifiaz
ă organismul

În timp ce îţi furnizează nutrienţii şi vitaminele de care ai nevoie, seminţele de chia acţionează şi ca un detoxifiant natural, eliminând toate substanţele nocive din corp printr-o digestie optimă. Sistemul tău digestiv îţi va mulţumi pentru porţia de sănătate oferită!

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Ceasul Chanel brodat cu perle

Brandul frantuzesc Chanel, in colaborare cu Le Maison Lesage, au creat doua versiuni brodate ale ceasurilor Mademoiselle Prive Camelia, deidcate doamnelor care nu-si doresc sa-si incarce incheieturile fine cu accesorii supradimensionate.

Broderia aurie este realizata cu fir de matase, perle naturale si foite de aur, iar rezultatul final este reprezentarea florii ce poarta numele "camelie" pe un fundal negru, de matase.

De aproape un secol, Maison Lesage a creat accesorii ornamentate pentru cele mai mari nume din moda Haute Couture, scrie Luxury Launches. Cu toate acestea, acum este pentru prima data cand casa de moda si-a folosit know-how-ul pentru a crea un cadran de ceas.

Premiera este, de fapt, una istorica: pentru prima data in istoria ceasornicariei, un designer alege sa brodeze perle pe un cadran.

Ceasul dispune de un mecanism quartz la interior, iar exteriorul impunator este completat de o curea de satin, neagra, dar si de cadrul din aur alb de 18 carate incrustat cu 80 de diamante taiate sub forma de briliant.

Chiar daca e putin probabil sa supui o astfel de bijuterie la medii improprii, trebuie sa stii ca ea este rezistenta la o presiune de pana la 30 de metri adancime. 

miercuri, 19 noiembrie 2014

Ceaiuri care ajuta la buna functionare a rinichilor

Multe femei au problem cu rinichii, iar acest fapt de datoreaza consumului foarte scazut de lichide. Din sarurile si mineralele care sunt transportate de urina se dezvolta calculi renali, cunoscuti sub numele de pietre la rinichi. Pietrele la rinichi au dimensiuni variate, de la cativa milimetri la cativa centimetri in diametru. Acestea pot traversa uretra si pot bloca pasajul intestinal.
Pentru a scapa de aceste pietre la rinichi nedorite se poate opta pentru remedii naturale pe baza de plante. Se recomanda un tratament prescris de medic, iar ca ajutator, poti consuma ceaiuri care calmeaza durerile si elimina pietrele sau nisipul de la rinichi.
Ceaiul de mesteacan
Acesta, prin diureza puternica pe care o produce, ajuta la eliminarea toxinelor din corp si are o actiune depurativa. Infuzia de frunze de mesteacan actioneaza maruntind pietrele si eliminandu-le.
Pentru a prepara infuzia, lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana cu apa 1-2 lingurite de pulbere de frunze. Acest amestec trebuie lasat de seara pana dimineata pentru a se filtra. Se pastreaza maceratul, iar pulberea ramasa se opareste timp de 20 de minute cu o cana de apa, apoi se lasa la racit. Cele doua extracte se combina, iar compozitia rezultata se bea cu 15 minute inainte de mesele principale.
Ceaiul de matase de porumb
Acest ceai se utilizeaza in tratarea afectiunilor urinare. Tot sub forma de infuzie, acesta este un remediu impotriva afectiunilor tractului urinar si ale vezicii urinare. Infuzia calmeaza durerile cauzate de pietrele la rinichi si ajuta la eliminarea lor.
Pentru a prepara infuzia aveti nevoie un sfer de ceasca de matase de porumb proaspata si 2 lingurite de matase de porumb uscata. Peste se toarna o cana de apa clocotita. Dupa ce se lasa la infuzat 5-10 minute, se strecoara si se beau 3 cani pe zi.
Ceaiul de papadie
Acest ceai ajuta la eliminarea nisipului sau a pietrelor de dimensiuni mici. Trebuie preparata o infuzie folosind 20 g de papadie cu radacina cu tot, 10 g de frunze de plop tremurator, 10 g de frunze de urzica si 10 g frunze de mesteacan.
Peste 2 lingurite din acest amestec se toarna o jumatate de litru de apa rece, se pune la foc pentru 20 de minute, dupa care se strecoara. Acest ceai se dilueaza cu un litru de apa calda si se bea cate o cana de 2-3 ori pe zi.

duminică, 16 noiembrie 2014

Petrece cu Angelli pe www.angelli.ro si castiga premii

Momentele speciale iti aduc premii!
Concurs Angelli 10 Noiembrie 2014 – 30 Ianuarie 2015 pe www.angelli.ro/20ani
Petrece cu Angelli si Aventura iti aduce sute de premii
Cumpara oricare sticla de Angelli* si trimite numarul bonului fiscal prin SMS** la 1878 sau aici, completand campurile de date.
Premii:
* 500 x sticla Cuvee Imperial sau Cherry,
* 50 x kit de petrecere cu: 1 sticla Cuvee, 1 frapiera, 6 pahare;
sau kit de rasfat cu: 1 sticla Cherry, 1 tava, 4 pahare personalizate;
* 5x weekend la spa pentru 2 persoane***
Participa la concurs

miercuri, 5 noiembrie 2014

Diva Life Cosmetics Catalog iarna 2014

Diva Life Cosmetics catalog iarna 2014 Apă de parfum J’asalli 100ml Pentru femeile care isi cunosc valoarea si nu se tem de provocări. Categoria: fl oral fructat Note de varf: lamaie, coacaze negre, zambile. Notele de mijloc: iasomie, lacramioare, ylang-ylang, trandafi r. Note de bază: lemn de santal, mosc, vanilie, chihlimbar 58.99 lei Apă de parfum HE Gold 100ml Dedicat barbatului istet si mereu surprinzator. Categoria: lemnos condimentat Note de varf: mandarine, grapefruit, menta Note de mijloc: scortisoară, cardamom, nucsoara, patchouli Note de baza: lemn de santal, lemn de tec copac 57,99 lei Apă de parfum Sensei 100ml Categoria: fl oral lemnos Notele de cap: lamaie, salcam, cafea limette. Notele de mijloc: iasomie, migdale. Note inferioare: lemn de palisandru exotic, tămâie 57,99 lei Apă de parfum Dream 100 ml Categoria: fl oral fructat Note de varf: bergamota, viorele, coacăze negre Note de mijloc: piersici, fl oare de portocal Note de bază: lemn de santal, mosc. 57,99 lei Apă de parfum Moon Light 50ml Categoria fl oral proaspat Note de varf: mandarine, violet, lemn de trandafi r fl oare de portocal. Note de mijloc: gardenie, mimoza, ylang-ylang Note de baza: ambra, mosc, vanilie, fructe de padure 32,99 lei 1. Cercei ‚‚Flamenco’’ argint tibetan si plastic lungime cercei: cca. 4 cm 2. Cercei ‚‚Summer’’ argint tibetan si plastic lungime cercei: cca. 4 cm mozaic turcoaz Cercei mozaic argint tibetan si plastic lungime: cca. 3,5 cm 4,80 lei mozaic maro 3. Cercei ‚‚Pink Love’’ argint tibetan si plastic lungime cercei: cca. 3,5 cm 4,80 lei Colier cu medalion zodii lungime 48cm medalion 1,5x1,5cm 9,80 lei Pilă multifunctională Are 6 feţe diferite 6,50 lei

joi, 30 octombrie 2014

Concurs Royal Canin 2014

Concurs Royal Canin 2014 pe www.premiemnutritiasanatoasa.ro
Castiga o masina Honda Civic, 4 smartphone Lumia 830 sau 62 x hrana pentru o luna Royal Canin
Concursul se desfasoara in perioada 20 Octombrie 2014 – 20 Decembrie 2014.
Ce castigi?
1 x masina Honda Civic, 4 x smartphone Lumia 830, 62 x hrana pentru o luna Royal Canin, garantat: medalion pentru caine personalizat
Ce trebuie sa faci?
Achizitioneaza minim un Produs promotional Royal Canin ce contine un cod unic promotional + trimite codul unic prin SMS la 1860 (numar cu tarif normal) sau inscrie-l pe site-ul premiemnutritiasanatoasa.ro impreuna cu datele tale de contact sau in aplicatia de Facebook, disponibila aici.
Aboneaza-te la newsletter-ul Honda aici.
Completeaza formularul de pe Royal Canin cu datele tale de contact + datele cainelui tau.
Invita-ti prietenii sa participe la concurs completand acest formular sau in aplicatia de pe Facebook.
Pentru mai multe detalii acceseaza Participa la concurs.