Prognoza pentru lunile februarie – mai emisă de Administraţia
Naţională de Meteorologie (ANM) arată că temperaturile vor fi în general
apropiate de normal, exceptând regiunile sudice şi estice, unde ar
putea fi mai cald decât de obicei.
Estimările sezoniere sunt
realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată
(ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ
60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi
distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii.
În luna februarie, temperatura aerului va avea valori apropiate de
mediile climatologice (-1,1 grade Celsius) în regiunile centrale şi
nordice şi peste aceste medii în restul teritoriului. Cantităţile lunare
de precipitaţii vor fi apropiate de mediile climatologice (35,4 l/mp),
posibil local excedentare în vestul, nord- vestul şi centrul ţării.
În martie, temperatura va avea valori apropiate de mediile
multianuale (3,4 grade Celsius), exceptând regiunile sud- estice şi
local sudice, unde se vor situa peste normalul perioadei. Cantităţile
lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării
exceptând sud-estul, unde se vor încadra în normele climatologice (35,6
l/mp).
În aprilie, valorile termice vor fi apropiate de mediile
climatologice (9,2 grade Celsius) în sud- estul, vestul şi local în
sudul ţării şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile
multianuale (51,5 l/mp), cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul
ţării.
sâmbătă, 8 februarie 2014
Home »
2014
,
ANM
,
aprilie
,
februarie
,
informatii utile
,
mai
,
news
,
temperaturi
,
vreme
» Cum va fi vremea pentru lunile februarie – mai 2014
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu