Băncile îşi întâmpină clienţii în noul an cu aceleaşi comisioane ca în 2013. Adică mari. Cei care scot bani de la bancomat sunt cei mai efectaţi. Într-un an, ei lasă băncii sute de lei fără ca măcar să ştie că instituţia financiară îi "ciupeşte" la cont de fiecare dată când introduc cardul în ATM.
Românii plătesc cele mai piperate comisioane din Europa când vine vorba
de retras bani de la bancomat. De exemplu, pentru 50 de lei scoşi din
aparat ei lasă băncii 4,5 lei adică aproape 10 la sută!
În medie aceste comisioane sunt 0,2 la sută. Există şi un minim impus de bancă, între unu şi cinci lei, la fel cum există şi bănci care percep comisioane şi pentru atm-urile proprii", a declarat consultantul financiar Diana Ţăruş.
Băncile ar putea afişa comisoanele pe ecranul bancomatului, dar preferă să trimită mailuri sau scrisori de informare. Sau pur şi simplu să uite de această obligaţie. Nu este de mirare că plângerile vin cu zecile la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.
Un angajat care primeşte salariul de 1.000 de lei pe card poate lăsa băncii 250 de lei într-un an. Dar băncile reuşesc astfel să prospere. În primele 9 luni ale anului trecut principalele bănci din sistem au obţinut peste 2 miliarde de lei din comisioane.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu