marți, 12 noiembrie 2013

Ce afectiuni se agraveaza de la frig

Temperaturile scazute determina aparitia unor complicatii in cazul persoanelor cu o circulatie proasta a sangelui sau care sufera deja de afectiuni cronice.

In general, copiii, varstnicii si adultii bolnavi sunt cei mai afectati de schimbarile de temperatura din sezonul rece. Simptomele difera insa de la o persoana la alta, in functie de istoricul medical, dar si de capacitatea organismului de-a face fata bolilor de sezon.

Afectiunile cardiace

Atunci cand corpul nostru este expus la frig, vasele mici de sange se contracta, cu scopul de-a ajuta organismul sa pastreze cat mai multa caldura. Insa acest lucru duce la diminuarea fluxului sangvin catre extremitatile corpului, dar si catre inima. In acest fel se agraveaza starea celor care sufera de boli cardiace precum angina pectorala, insuficienta cardiaca si infarct miocardic.

Bronsita cronica

Persoanele care sufera de bronsita cronica sau de astm bronsic se pot simti mai rau atunci cand organismul face fata temperaturilor scazute. Strangularea vaselor de sange duce la scaderea puterii de aparare a mucoasei respiratorii impotriva virusurilor. Pe de alta parte, vremea rece ingreuneaza respiratia, intrucat bronhiile pulmonare se contracta la frig. 

Reumatismul

Circulatia deficitara a sangelui la nivelul picioarelor intensifica si durerile articulare, mai ales in cazul persoanelor cu reumatism. Problemele sunt mai grave atunci cand persoana sufera si de ateroscleroza

(ingrosarea vaselor de sange din cauza unor depuneri de colesterol, calciu si bacterii).

Cuperoza

Trecerile bruste de la temperaturile scazute de afara la cele ridicate din casa sau din mijloacele de transport pot duce la „ruperea“ vaselor de sange mici de la nivelul fetei. In acest fel apare cuperoza, o afectiune dermatologica ce se manifesta prin inrosirea puternica a pielii din zona obrajilor.

Sindromul Raynaud

Persoanele tinere care au probleme cu circulatia sangelui la nivelul membrelor se pot confrunta cu Sindromul Raynaud. Acesta se manifesta prin albirea degetelor, a nasului si a obrajilor si, ulterior, prin inrosirea accentuata  a extremitatilor. De asemenea, degetele pot deveni reci, amortite si sensibile, pielea capata un aspect lucios, iar simtul tactil isi pierde din acuitate. Crizele pot aparea de mai multe ori pe zi si pot dura de la cateva minute pana la cateva ore.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu