joi, 12 septembrie 2013

Lucruri pe care nu le stii despre vise

Oamenii petrec o treime din viaţă dormind şi, de multe ori fără a-şi da seama, visând. Imaginile nocturne care acompaniază această perioadă de odihnă au fascinat omenirea, de-a lungul mileniilor fiindu-le atribuite chiar conotaţii religioase.
În medie, o ființă umană petrece aproximativ 6 ani din viață visând (ceea ce înseamnă cam două ore pe noapte).Începând cu vârsta de 10 ani avem, în medie, între 4 și șase vise în fiecare noapte. Ceea ce înseamnă între 1.460 și 2.190 de vise în fiecare an.La cinci minute după ce ne trezim uităm jumătate din ceea ce am visat. Iar după zece minute uităm 90% din ceea ce am visat. Altfel spus: visăm de fiecare dată. Doar că, uneori, nu ne amintim că am visat.Nu toată lumea visează în culori: 12% dintre oameni visează doar în alb și negru (și, evident, restul visează în culori). Potrivit unui studiu din 2008, cele mai multe persoane care visează alb-negru sunt persoane vârstnice. Ceea ce ar putea avea legătură cu faptul că acestea au apucat televiziunea în alb-negru.Copiii nu visează despre ei până la vârsta de 3 ani. În același timp, începând de la vârsta de 3 ani și până la vârsta de 7 – 8 ani, copiii au mai multe coșmaruri decât adulții.Nevăzătorii visează și ei: dacă o persoană și-a pierdut vederea pe parcursul vieții, va continua să viseze la fel ca toți ceilalți oameni; dacă s-a născut fără vedere, nu visează imagini, însă visele sale se bazează pe sunete, mirosuri, senzații de atingeri și emoții.Bărbații și femeile visează în mod diferit: în timp ce 70% dintre personajele care apar în visele unui bărbat sunt tot bărbați, femeile tind să viseze bărbați și femei într-o proporție aproape egală. În plus, visele bărbaților conțin mai multă agresivitate.Femeile visează despre sex la fel de mult ca bărbații. Cu diferența că, în timp ce bărbații au tendința de a visa scene sexuale cu partenere multiple (iar 90% dintre ei par a visa că femeia este aceea care inițiază scenele fierbinți), femeile au tendința de a visa mai mult scene sexuale care implică partenerul de viață sau celebrități.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu