Detoxifierea ficatului ajută la eliminarea
toxinelor din organism şi la întărirea sistemului imunitar, reducand
astfel riscul îmbolnăvirilor şi conferind o stare de sănătate foarte
bună.
Imunitatea scăzută, apariţia infecţiilor şi a alergiilor,
hipertensiunea, uscarea pielii sau căderea părului sunt semne că ficatul
este slăbit din cauza consumului excesiv de alcool, cafeină,
medicamente, zahăr sau îndulcitori artificiali.
„Ficatul se luptă în fiecare zi cu metabolizarea lipidelor în
exces, cu diverse E-uri alimentare, cu multiplele feluri de chimicale
ascunse în semipreparate sau chiar în alimente proaspete, dar
supertratate, dar şi cu substanţele toxice din organism, cum ar fi
medicamente sau alcool", a explicat dr. Carmen Nonn, medic specialist în
medicină complementară.
Analizele pot fi înşelătoare
Practic, ficatul este o adevărată „uzină vie" care realizează în
acelaşi timp sute de procese, avand rol fundamental în detoxifierea
organismului. Spre deosebire de alte organe, ficatul are o capacitate
uimitoare de regenerare.
Cu toate acestea, leziunile repetate sau bolile cronice pot produce
modificări ireversibile ce interferează cu funcţiile acestuia. De
aceea, măcar o dată pe an ficatul are nevoie de o cură de detoxifiere.
„Chiar dacă analizele ies bine, iar ficatul pare a fi în regulă, nu
trebuie să uităm că acesta se află în fiecare zi sub presiunea tuturor
substanţelor chimice introduse în organism care afectează funcţiile
hepatice. Aici este locul unde se filtrează substanţele ingerate, iau
naştere imunoglobulinele cu rol în imunitate, se reglează sensibilitatea
faţă de temperatură şi se secretă fierea, sau bila, care permite
digestia grăsimilor", a explicat dr. Carmen Nonn.
O săptămană fără prăjeli
Dieta de detoxifiere a ficatului presupune
eliminarea mancărurilor grase şi a prăjelilor din alimentaţie, creşterea
consumului de alimente bogate în proteine şi acizi graşi Omega 3,
evitarea alcoolului şi reducerea aportului de zahăr şi sare. Vizualizaţi
galeria foto pentru a afla care sunt alimentele bune pentru sănătatea
ficatului.
Dintr-o dietă de detoxifiere a ficatului nu trebuie să lipsească
sub nici o formă sucul proaspăt de fructe sau legume şi consumul de apă
şi ceai. Ceaiurile sau pulberile din plante medicinale protejează
funcţiile hepatice de ameninţările cotidiene, oferind organismului mai
multă energie. Dintre acestea, cele mai bune sunt cele care au în
compoziţie armurariu, frunze de măslin sau rădăcina de păpădie.
Plantele pot fi de ajutor
Armurariul are un conţinut bogat în silimarină,
aminoacizi, lipide şi acid fumaric, fiind indicat în tratamentul
afecţiunilor inflamatorii ale ficatului, hepatitelor acute sau cronice,
etilismului, cirozei hepatice şi în diverse intoxicaţii care afectează
celula hepatică.
Frunzele de măslin au în compoziţie oleuropeină,
unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali ce împiedică
depunerea colesterolului rău pe artere şi îmbătranirea prematură a
celulelor.
De asemenea, proprietăţile frunzelor de măslin au un efect
important în împiedicarea procesului de oxidare a organismului, ajută şi
stimulează digestia, regland totodată şi tensiunea arterială.
Rădăcina de păpădie conţine taraxacină şi inulină, substanţe care
ajută la eliminarea toxinelor din organism, la intensificarea
tranzitului intestinal şi la creşterea tonusului întregului organism.
Ceaiul de păpădie are rezultate remarcabile în detoxifierea
organismului, mai ales în perioadele de schimbare a anotimpului.
Romania, pe primul loc în UE la decese din cauza bolilor de ficat
Hepatita cronică şi ciroza hepatică sunt printre cele mai cunoscute
boli ale ficatului. Din păcate, Romania este lider absolut în Uniunea
Europeană la numărul persoanelor care mor anual din cauza bolilor
cronice de ficat, cu o rată a mortalităţii de 53 de persoane la suta de
mii de locuitori.
Aceste boli pot fi prevenite printr-un stil de viaţă echilibrat,
care presupune adoptarea unei alimentaţii sănătoase, respectarea
programului de odihnă, diminuarea stresului şi a supărărilor şi evitarea
efortului fizic exagerat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu