miercuri, 6 noiembrie 2013

Alimente care iti fac rau si trebuie sa le eviti

Amestecurile din comerţ, mai ales cele extrudate şi foarte colorate sunt pline de substanţe chimice şi zahăr, au un număr foarte mare de calorii şi o mare parte din conţinutul de fructe este un amestec de substanţe chimice şi arome, coloranţi, conservaţi, agenţi anti-aglomerare, etc.

Crenvurşti din piept de pui

Multă lume consideră că dacă achiziţionează crenvurşti din piept de pui sau crenvurşti de pui, face o alegere "mai sănătoasă". Principiul acestei idei este că puiul este mai sănătos ca porcul, mai slab şi deci mai bun pentru organism.
Ceea ce multă lume nu ştie este cât de plini de sare şi coloranţi sunt crenvurştii din comerţ. În plus, majoritatea fabricilor nu folosesc carne macră pentru aceste amestecuri, ci resturi de pe oase şi chiar cartilagii pasate.

Pâine "neagră" sau "integrală"

Poate că nu ştiaţi, dar multe branduri de produse de panificaţie folosesc zahăr caramelizat sau coloranţi artificiali pentru a da pâinii culoarea "sănătoasă" maronie.
Deşi multe pâini din comerţ susţin pe ambalaj că sunt "integrale", cerealele folosite sunt adesea "ajutate" cu diverse substanţe să capete aspectul de "graham" sau "secară" şi culoarea caracteristică.
Citiţi cu atenţie etichetele şi cumpăraţi numai produse pe care se specifică clar că nu conţin coloranţi artificiali, conservanţi, E-uri sau zahăr caramelizat.

Batoane proteice, energizante şi "de slăbit" cu soia

Aveţi impresia că puteţi slăbi dacă înlocuiţi mesele cu batoane proteice? Poate că un conţinut mic de calorii şi un conţinut mare de fibre dau senzaţia de saţietate şi te ajută să dai jos câteva kilograme, dar mare atenţie la conţinut!
Multe astfel de produse alimentare "sănătoase", cu ceai verde, proteine din soia (modificată genetic) şi "gust de ciocolată, dar mult mai puţine calorii" vă pot umple de chimicale.
Citiţi etichetele cu atenţie şi cereţi sfatul unui nutriţionist, sau înlocuiţi aceste surse artificiale de energie şi fibre cu o salată, un măr, morcovi proaspeţi, etc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu