România devine din ce în ce mai atractivă pentru străinii care vor să facă investiţii în afara graniţelor ţării lor de baştină. Aşa s-a întâmplat şi cu Bill Gates, cel mai cunoscut şi mai avut IT -ist din lume, care intră în afaceri în ţara noastră. Primele contracte au fost deja semnate cu statul român prin firma FCC , la care deţine 6% din acţiuni.
Preşedintele Microsoft, cel mai bogat om din lume, prin cumpărarea acţiunilor FCC a ajuns patron şi în România. Compania spaniolă a obţinut de-a lungul timpului mai multe contracte cu statul pentru construcţia de autostrăzi şi poduri. Bill Gates a plătit, pentru cele 6% din acţiunile firmei FCC, suma fabuloasă de 113,5 milioane de euro.Compania a construit deja 150 km de drum
Deşi suma pare fabuloasă, este justificată de cei peste 80.000 de angajaţi, aflaţi în 55 de ţări, ai companiei de construcţii care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 11 miliarde de euro! La noi, compania a lucrat la Podul Basarab din Bucureşti, a contribuit la realizarea podului peste Dunăre dintre Calafat şi Vidin şi recent a obţinut acordul pentru construcţia autostrăzii Arad-Timişoara, însumând în total 150 de kilometri de drum. Tot compania care se află de curând sub bagheta lui Bill Gates lucrează şi la construcţia magistralei 5 a metroului bucureştean.
Ultimul contract semnat de firma americanului este pentru autostrada Arad-Timişoara
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu