luni, 30 septembrie 2013

Lansarea primului magazin online Discovery Romania

Fanii Discovery Channel, TLC și Animal Planet pot achiziționa, începând de astăzi, produse originale cu brandurile lor preferate, odată cu lansarea primului magazin online Discovery din România - shop.discovery.ro.

"Lansarea magazinului online reprezintă un moment important pentru Discovery în România. Am creat o interfaţă accesibilă, dincolo de ecranul televizorului, prin care telespectatorii vor fi mai aproape de tot ceea ce înseamnă brandurile Discovery. Fiecare dintre cele trei canale reflectă stilul de viață al publicului căruia i se adresează, iar consumatorii caută în permanență noi ocazii să interacționeze cu aceste branduri. De aceea, cred că platforma shop.discovery.ro va avea succes rapid în rândul fanilor din România," a spus Ian Woods, Director, UK & EMEA pentru Discovery Enterprises International.

Gamele de produse sunt special create pentru a reflecta diversitatea preferinţelor telespectatorilor Discovery: de la gadget-uri, echipamente pentru activități în aer liber sau cărţi până la DVD-uri, jucării şi instrumente pentru gătit, noul magazin online Discovery le oferă fanilor tot ce şi-ar putea dori, prin intermediul unei platforme moderne şi uşor de utilizat.
Magazinul online poate fi accesat şi de pe un tab dedicat de pe pagina de Facebook Discovery România - www.facebook.com/discovery.romania - pagină care a adunat până în prezent peste 680,000 de fani.

"Discovery este un brand foarte iubit în Romania iar telespectatorii îşi doresc să interacţioneze cu emisiunile şi vedetele noastre şi prin alte modalităţi, nu numai urmărind programele TV. Aşadar, noul magazin online ne ajută să extindem relaţia pe care o avem cu fanii, fiind în acelaşi timp un element important în portofoliul nostru digital care include site-uri localizate pentru Discovery Channel şi TLC, pagini de Facebook şi Twitter, precum şi un canal Youtube dedicat," a adăugat Vlad Tudosie, Country Manager Europa de Sud-Est, Discovery Networks CEEMEA.

Platforma este lansată pe baza unui parteneriat între Discovery Enterprises International (DEI) și 2BCOM Think Team, compania care deține licența în România şi care este responsabilă pentru conceptul, dezvoltarea soluţiei online şi a activităţii operaţionale a acestui proiect. Shop.discovery.ro este integrat în website-ul www.discovery.ro și include game diferite de produse inspirate din emisiuni difuzate pe Discovery Channel, TLC și Animal Planet.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu