Cea mai utilizată plantă în tratarea bolilor de inimă este păducelul: flori, frunze, fructe, chiar şi crenguţele tinere.
Majoritatea fitoterapeuţilor pun păducelul pe primul loc între tratamentele bolilor de inimă, fiind folosit încă din antichitate atât în Orient, cât şi în Occident, nu numai pentru tratarea bolilor de inimă, ci şi pentru tratarea altor diverse probleme de sănătate, precum insomnie, ameţeli, apnee, afecţiuni gastro-intestinale, chiar şi în tratarea dereglărilor psihice.
S-a dovedit ştiinţific că păducelul are un efect liniştitor asupra sistemului nervos central, întăreşte contracţiile muşchiului cardiac, reglând astfel bătăile inimii. Duce la scăderea hipertensiunii arteriale, normalizează nivelul colesterolului în sânge, activează circulaţia sângelui în vasele sanguine ale inimii şi ale creierului. Păducelul este folosit şi de medicina alopată în tratarea bolilor de inimă.
Cine acceptă ideea că trebuie să se trateze nu cu trei zile înainte de moarte, ci cu trei ani înainte de îmbolnăvire, poate folosi liniştit ceaiul de păducel pentru profilaxie: 0,5 kg de fructe de păducel coapte bine se strivesc, se adaugă 1/2 de pahar de apă, şi se încălzeşte până la 40°C, după care se stoarce sucul. Sucul se bea, câte o lingură de trei ori pe zi, înainte de masă. Este indicat oamenilor de toate vârstele, îndeosebi celor vârstnici.
Pentru vindecarea copiilor şi adulţilor care suferă de aritmie se recomandă următorul ceai preparat din fructe, flori sau din frunze de păducel, tăiate mărunt: la un pahar de apă clocotită se pune o lingură de păducel şi se ţine la foc slab zece minute, după care se acoperă şi se lasă timp de o jumătate de oră. Se poate infuza şi în termos timp de o jumătate de oră, după ce se stoarce bine prin tifon. Se bea îndulcit câte 100-200 ml, de trei ori pe zi, după fiecare masă, timp de două-trei săptămâni. După o pauză de trei săptămâni, tratamentul se poate repeta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu