miercuri, 23 octombrie 2013

Un taur scapat pe o strada din Braila

Un taur a scăpat liber miercuri, pe străzile din municipiul Brăila, în timp ce se încerca îmbarcarea lui pe un vapor în port. Animalul scăpat de sub control a rănit grav un poliţist local care dirija circulaţia într-o intersecţie, provocându-i un traumatism cranio-cerebral. Proprietarul taurului a fost sancţionat cu 500 lei.

"Poliţistul local Marian B., care efectua serviciul de fluidizare a traficului rutier, datorită lucrărilor de asfaltare care se desfăşurau pe B-dul Dorobanţilor colţ cu strada Carantina, a fost lovit de un taur care se deplasa nesupravegheat pe carosabil dinspre zona portuară, producând poliţistului o vătămare corporală ce a necesitat internarea acestuia pentru investigaţii la Spitalul Sfântul Spiridon", a declarat, pentru Agerpres, directorul Poliţiei Locale Brăila, Traian Jipa.

În urma investigaţiilor făcute, s-a stabilit că animalul a scăpat din neglijenţa supraveghetorilor, din zona de îmbarcare de pe malul Dunării.

Proprietarul animalului, Munsin Z., administratorul unei societăţi comerciale cu punct de lucru în comuna brăileană Gemenele, a fost sancţionat contravenţional cu amendă conform prevederilor Legii 61/1991 R, art 4, pentru "lăsarea nesupravegheată a animalului pe drumurile publice sau în zone publice, punând în pericol siguranţa persoanelor".

Cazul a fost înaintat pentru cercetare Poliţiei Municipiului Brăila, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Taurul a scăpat liber, miercuri, pe străzile din municipiul Brăila, în timp ce se încerca îmbarcarea lui pe un vapor din Portul Brăila, şi a rănit grav un poliţist local care dirija circulaţia într-o intersecţie în care se turna asfalt, provocându-i un traumatism cranio-cerebral.

După ce a lovit poliţistul local pe Strada Carantina, taurul şi-a continuat fuga pe Calea Galaţi, una din principalele artere din municipiu, fiind capturat de reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare, care l-au urmărit şi l-au tranchilizat între blocurile din zona Gării Brăila.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, inspector principal Jenel Şogor, a declarat că în cauză a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili cu exactitatea cauza care a dus la producerea evenimentului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu