Cine sunt reptilienii

David Icke în cartea sa Secretul Suprem dezvoltă pe larg problema legată de originea reptilienilor. El vorbește despre trei origini posibile ale acestora. Prima ipoteză se referă la faptul că sunt extratereștrii și provin din constelația Draco. Aceasta conține steaua Thurban, considerată cândva Steaua Nordului, în funcție de care sunt orientate piramidele egiptene.

Potrivit cercetătorilor, străvechiul complex de temple de la Angkor Wat, Cambogia, reprezintă o replică a constelației Draco, așa cum trebuie să fi arătat ea, în 10500 î.Ch. În acea epocă, oamenii și extratereștrii, la un loc, își reveneau cu greu după cataclismul care avusese loc. În momentul de față se fac cercetări în apele Japoniei, unde s-a descoperit o structură fantastică. Se presupune că aceasta a fost ridicată în aceeași perioadă cu cea din Cambogia.

Templele din Angkor Wat sunt decorate cu imagini care îi reprezintă pe reptilieni, caracteristică specifică întregii culturi antice. O întâlnim în America Centrală, Egipt, India. Misterioasele turnuri rotunde din Irlanda sunt aliniate tot în funcție de constelația Draco. John Rhodes, cercetător, susține că reptilienii sunt invadatori din spațiul cosmic, care vizitează diferite planete și își infiltrează agenții până la preluarea întregului control asupra acestora. Conform acestei teorii, reptilienii răpesc diferite forme de viață de pe o planetă. Savanții lor le studiază, după care le introduc codul lor genetic și îi retrimit pe planeta lor de origine.

Acest program folosește o tehnică de încrucișare, descrisă pe tăblițele sumeriene. Ei crează o ființă cu genetică mixtă, pe care le infiltrează pe diferite paliere sociale. Susținătorii acestei teorii susțin că din locațiile lor subterane, unde fac aceste experimente, vor cuceri planeta, oamenii fiind obligați să se supună acestora. Se vorbește despre o rețea care se numește Frăția Șarpelui, care este nucleul reptilienilor. Sunt cercetători care susțin că reptilienii sunt de origine intra-terestră. Există o legendă indiană care spune că sub orașul Los Angeles, se află un complex de tuneluri, în care trăiește rasa șopârlelor.

În 1933, a fost descoperit acest complex de tuneluri. Este închis vizitatorilor, dar sunt voci care susțin că în interiorul acestora se organizează ritualuri francmasone satanice. În 1909, lângă Marele Canion, Arizona, a fost descoperit un oraș subteran, în care puteau locui 50000 de persoane. Acolo au fost descoperite corpuri mumificate de origine orientală sau egipteană și multe artefacte.

Potrivit legendelor, oamenii din tribul hopi au trăit cândva în interiorul pământului și au ca strămoși pe frații lor șerpii. Cel mai sacru ritual al acestora este dansul șarpelui. Legenda spune că aceștia au ieșit la suprafață și că o pasăre uriașă le-a legat limbile și nu s-au mai putut înțelege între ei.

Ciudată asemănare cu Turnul Babel

În New Mexico a fost descoperită o așezare care este identică cu cea din Arizona. Ambele au forma unor spițe care ies din axul unei roți. Se crede că misterioasa făptură Big Foot, maimuța păroasă, provine tot din interiorul Pământului.
Cea de a treia teorie susține că reptilienii provin dintr-un univers paralel și că scopul lor este să ne manipuleze și să preia conducerea.

Ei ar fi intrat în universul nostru prin niște portaluri care s-au creat, în urma testelor și ale exploziilor nucleare care s-au făcut în deșertul New Mexico. Creierul uman are o zonă care se numește creier reptilian. Acesta este creierul primordial, la care s-au adăugat ulterior celelalte segmente. Potrivit neuro-anatomistului Paul Mac Lean, această zonă primitivă a creierului este condusă de un alt segment preistoric, pe care oamenii de știință îl numesc Complexul R,R., care este prescurtarea de la reptilian, pentru că noi împărtășim acest organ cu reptilele.

Acest complex R.R. joacă un rol important în comportamentul agresiv, în simțul totalității, în stabilirea ierarhiilor sociale și comportamentul ritualist.

Read More

Gaura neagra din mijlocul caii lactee se numeste dragonul adormit?

Oamenii de stiinta au reusit sa descopere raspunsul referitor la probabil cel mai intrigant mister al galaxiei noastre: Ce este de fapt gaura neagra din mijlocul ei. Un astfel de eveniment are mari şanse să se producă din nou în anul 2014 şi ar putea "să trezească" la viaţă "dragonul adormit".
Motivul pentru care această gaură neagră se află în stare "latentă" i-a intrigat timp de multe decenii pe oamenii de ştiinţă.

Mai multe dovezi recente sugerează faptul că acest "dragon adormit" a fost activ la un moment dat. Astronomii americani consideră că uriaşa gaură neagră din centrul Căii Lactee a erupt în urmă cu 2 milioane de ani într-o explozie atât de puternică încât a "ars" în totalitate un nor cosmic aflat la o distanţă de 200.000 de ani-lumină.

Astrofizicienii ştiau deja că o astfel de explozie a avut loc, însă nu cunoşteau până acum momentul în care a avut loc fenomenul.

Descoperirea savanţilor americani confirmă astfel faptul că găurile negre pot "să se aprindă brusc", trecând de la un maximum de intensitate la perioade de inactivitate într-o perioadă scurtă - din punct de vedere cosmic - de timp.

"Acum ştim că acest dragon adormit, care are o masă de 4 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, s-a trezit şi a eliberat un foc de 100 de milioane de ori mai puternic decât intensitatea sa din zilele noastre", a explicat profesorul Joss Bland-Hawthorn, coordonatorul acestui studiu publicat în Astrophysical Journal.

"De multă vreme se bănuieşte că centrul galactic s-a aprins sporadic în trecut. Aceste observaţii sugerează cu tărie faptul că acea gaură neagră este un «pistol care fumegă»", a spus la rândul său Martin Rees de la Observatorul Astronomic Regal din Marea Britanie, unul dintre primii cercetători care au sugerat că uriaşele găuri negre alimentează quasarii.

Dovezile care au condus la această descoperire provin dintr-un filament de hidrogen denumit Curentul Magellanic. Acesta înconjoară galaxia noastră şi "curge" spre cei doi însoţitori mai mici ai Căii Lactee, Norul Mare şi Mic ai lui Magellan.

Regiunea din jurul uriaşei găuri negre din centrul galaxiei noastre şi gaura neagră în sine sunt denumite "Sagittarius A*" (se pronunţă "Sagittarius A-stea).

Ea emite raze infraroşii, ultraviolete şi X, dar şi explozii de raze gamma. Scurte flash-uri de radiaţii se formează atunci când mici nori de gaze cosmice intră în contact cu discul fierbinte de materie care circulă în jurul găurii negre.

Oamenii de ştiinţă au fost intrigaţi de o serie de dovezi care par să fie contrare acestui fenomen, sugerând producerea unui eveniment cataclismic în trecut.
"În 2010, satelitul Fermi lansat de NASA a descoperit două bule de gaze fierbinţi care se scurgeau din centrul galaxiei, acoperind aproape un sfert din bolta cerească", a explicat profesorul Joss Bland-Hawthorn.

La începutul acestui an, simulările computerizate realizate pe baza bulelor descoperite de satelitul Fermi i-au determinat pe cercetătorii de la Universitatea California din Santa Cruz să afirme că acestea au fost produse de o explozie de dimensiuni colosale care a avut loc în regiunea "Sagittarius A*" în urmă cu 2 milioane de ani.

Profesorul Joss Bland-Hawthorn spune că acest tip de eveniment cosmic se va întâmpla din nou şi este posibil ca acest lucru să se petreacă în 2014.

"Sunt multe stele şi nori de gaze care ar putea cădea pe discul fierbinte din jurul găurii negre. Există un anumit nor de gaze, denumit G2, despre care astronomii din lumea întreagă spun că va cădea în acea gaură neagră anul viitor. Este un nor mic, dar ne aşteptăm să vedem un foc de artificii", a adăugat cercetătorul american.

Read More

Einstein a avut din nou dreptate

Teoria relativităţii generale, elaborată de Albert Einstein şi publicată
 în 1915, a fost din nou verificată cu ocazia studiului unei perechi de
stele ciudate aflate la 7.000 de ani-lumină depărtare de Pământ. Este,
spun oamenii de ştiinţă, cel mai dificil test prin care a trecut până
acum celebra teorie, care, iată, şi-a dovedit încă o dată valabilitatea.
 Oamenii de ştiinţă se aşteaptă oricând ca, în anumite condiţii, modelul propus de Einstein pentru a descrie gravitaţia la scară foarte mare, la nivelul structurilor cosmosului, să nu fie valabil; de aceea, studiile asupra unor sisteme de corpuri cereşti sunt prilejuri de verificare a valabilităţii teoriei.

Cel mai recent studiat „laborator natural de testare” este un sistem de două stele îndepărtate, una dintre ele fiind o masivă stea neutronică, cealaltă o pitică albă. Forţa gravitaţională extrem de intensă exercitată de steaua masivă a pus la încercare teoria relativităţii generale.

În cadrul sistemului studiat, numit PSR J0348+0432,  steaua masivă este un pulsar - o stea neutronică rotitoare, cu masa de două ori mai mare decât cea a Soarelui. Ea şi însoţitoarea ei, steua pitică albă, se rotesc una în jurul celeilalte (efectuând un tur complet al orbitei la fiecare 2 ore şi jumătate), iar condiţiile specifice acestui sistem au pus teoria relativităţii generale la cele mai grele încercări de până acum.

Însă observaţiile astronomice făcute s-au potrivit cu predicţiile teoriei.

Într-un astfel de sistem, au loc fenomene precum micşorarea orbitelor şi emisia de unde gravitaţionale, care elimină energie din sistem. Măsurând foarte precis timpul în care ajung la instrumentele de măsură undele radio emise de pulsar, pe o perioadă lungă de timp, astronomii pot determina ritmul micşorării orbitei şi cantitatea de radiaţie gravitaţională emisă.

Masa mare a stelei neutronice, apropierea dintre orbitele celor două stele şi faptul că steaua însoţitoare este o pitică albă şi nu o altă stea neutronică alcătuiesc un ansamblu unic de condiţii pentru testarea unor teorii alternative ale gravitaţiei.

În condiţiile extreme ale acestui sistem, unii oameni de ştiinţă au crezut că ecuaţiile relativităţii generale nu vor putea prezice cu exactitate cantitatea de radiaţie gravitaţională emisă, şi astfel vor afecta estimările cu privire la viteza micşorării orbitelor.

Alte teorii ale gravitaţiei, s-au gândit ei, s-ar fi putut dovedi mai corecte în condiţiile deosebite ale acestui sistem stelar.

Dar, spre surprinderea echipei internaţionale de astronomi care a realizat studiile, teoria relativităţii generale „s-a ţinut bine”: predicţiile ei s-au dovedit corecte, permiţând astronomilor să afle multe informaţii interesante despre acest sistem extrem. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în jurnalul Science.

Read More